vineri, 9 aprilie 2010

Review counterfeit ep-630 earphones

În primul rând, sunt contrafăcute, ar fi trebuit să-mi dau seama mai devreme. Singurul lucru pozitiv e preţul, de şasă ori mai ieftin decât cele genuine. Livrarea şi-aia din Hongpong a fost moca şi de-ajuns de lungă cât să nu mai pot să cer refund. Îmi vreau banii şi timpul înapoi.
Numa' aur nu-i ăsta.
În banii ăştia e ceva de ele, sunt peste multe căşti default, dar înainte să le cumpăr mă gândeam la.. sunet. S-a dus dracu totu' când le-am pus în urechi. Şi totuşi izolează bine sunetele din exterior.

Review Vans Old Skool

Să încep, deşi credeam că măcar în postul ăsta n-o să folosesc decât poze ca să mă exprim. La-nceput erau puţin incomozi, mă durea glezna, da' după o săptămână au ajuns the best shoes ever, ca orice alţi Vans. Contra pot să zic preţul şi că rănesc glezna cu şosete subţiri. Dar să nu-i cine ştie ce.

The peace sign
Talpa nu se-ncarcă uşor, devin "ratty" cu timpul da-i şi vina mea că mă dau cu ei pe bicicletă.
Switched to black laces. Great improvement.

vineri, 23 octombrie 2009

Din jurnalul unui nebun (partea întâi)

Din lipsă de făcut lucruri cel puţin neconsumatoare de resurse şi timp unii ajung să facă ceva productiv, ceea ce nu-i rău deloc. Alţii dorm mai mult, sau în funcţie de preferinţă visează mai des. Eu scriu, atâta mă duce capul.

Nu ştiu dacă cineva a mai povestit despre oameni, dar nu contează. Voi încerca eu să fac imaginea tâmpită dar originală a omului, cu scuzele obligatorii dacă nu-mi iese. Sărind peste definiţie, că aia nu e importantă, se spune că există două categorii de oameni: cei care caută ceva provocator şi cei care nu caută, cei din urmă fiind ca nişte gândaci. Rezistă!

Un exemplu pentru prima categorie poate fi Silviu. Era elev în clasa a unşpea, tocmai începea semestrul al doilea. Defapt abia se trezise în prima zi de şcoală la 9.30, ora de la telefonul lui. Era mahmur, un bulangiu aruncase cu petarde toată noaptea dar era obişnuit cu d-astea. Râzând în silă -Lasă că-i arăt eu!- se duse să se pişe. Apoi, repede, ajunse în bucătărie unde ar fi vrut să încălzească lapte la microunde. Şi-a amintit că-i cuptoru în balcon că aşa l-a pus mă-sa acum câteva zile să moară gândacii mai repede. Dar ei nu mor. Puţin nervos şi nemâncat merse la uşă şi se-ncalţă. La 9.00 tre' s-ajungă la liceu. Avea ceasul cu o oră înainte, deh, la el incă era ora de vară.
     -O să-mi pună ăla absenţă!
Strânse-n dinţi colţul buzei cu bube şi zgârieturi, adevărate creaţii artistice pe faţa lui Silviu plăsmuite de Iuleana -aia de i-a spart idul într-a zecea- şi mormăi ceva. Numai el ştie ce-a zis.

Grăbit era fix in staţie. Se gândea la ceva sau doar se făcea dar îi venise o idee, nu întâmplător. Fusese ajutat de mulţimea disperată şi puturoasă din autobuzul conservă ce venea la staţie. Chiar dacă drumul nu era prea scurt, hotărîse să meargă pe jos. Nu-i surîdea ideea dar era frumos afară. Erau zece grade şi ceaţă nespus de deasă, adică vremea perfectă de spart iduri. Îşi amintise de Iuleana, fata care a cunoscut-o anul trecut după ce i-a spart parola. Defapt doar o ghicise dar îi plăcea să zică că i-a spart-o. Îşi facuserău schimb de parole şi asta îi făcea fericiţi. Nu era cine ştie ce minune fata aia, dar avea suflet mare. Iar el, Siviu, băiat finuţ n-a putut s-o refuze, îi plăcea să-i povestească glumele lui de căcat. Dar fata aia chiar râdea? Silviu ăla o lăsa să radă în halul ăla, pe bune, dacă eram în locul lui o dădeam afară din casă. Sunetele ei atunci când râde seamănă cu ale unei curci, atunci când ia foc, şi viaţa ei scurgându-se încearcă să-ţi zică ceva, nişte sunete pierdute. Nu insinuez nimic paranormal, dar Iuleana era prima replică cu râs de curcă atunci când moare. În altă ordine de idei Silviu, fetele şi glumele, sunt probabil trei puncte prin care e imposibil să trasezi dreapta vieţii. Nu se omora el cu cartea, dar de când cu Iuleana nu mai avea nevoie de nimic. Îşi dorea să fie informatician şi chiar dacă nu-i prea plăcea, informatica era unul dintre puţinele domenii, daca nu singurul la care dădea clasă la mulţi. Dar avea un căcat de calculator, numai un geniu putea să facă de toate cu ăla. El era geniu. Însă nu-i strica un calculator decent, să poată să facă şi el o treabă. Nu de alta dar când zice că face ceva, nu glumeşte. Defapt toţi cei din jurul lui îl credeau de neînvins. Îi reuşea orice, fără excepţii. Odată a scris pe nas.gov, pe prima pagina, ceva. Nu mai ştiu ce dar nu era important. Nu-i păsa ca e cel mai tare că nu ăsta era scopul lui. Îşi dorea calculatorul ăla şi, era unul dintre puţinele lucruri hardtoget care nu le putea obţine. Mă-sa nu-i dădea niciun ban, nici măcar alocaţia, era în cea mai de rahat situaţie, iar el, n-avea de unde. Ta-su nici el, dar Silviu sărea hopurile astea, avea toată viaţa şi condiţiile înainte să-şi sape viitorul cum doreşte. Se obişnuise, dar nu-i convenea. Şi-ar fi vândut nasul ăla mare pe undeva dar nu era sigur unde. Avea de ales şi nu-i plăcea. Ar fi vrut să-l vândă la o fabrică pentru ochiuri de aragaz, la NAS pentru cozi de avion sau pentru sisteme de control a direcţiei la rachete sau, dacă l-ar fi dus capul la o curăţătorie. Nasul lui era un făraş perfect. Păcat că nu-şi dădea seama. Nu era chiar perfect făraşul, dar îşi făcea treaba bine. Mai rămânea mizerie în nasul ăla a lui dar dacă-l scuturai puţin se rezolva problema. O lăsase naibii de treabă şi merse mai departe. Decât să facă o prostie mai bine nu face nimic.

Îşi amintise de petarde, adică de bulangii. Silviu era inofensiv, dar gândul lui criminal. I-ar fi bătut pe toţi dar nu putea, şi pe lângă asta nu-i convenea. Deşi nu se prea gândea el la viitor îi era teamă de conştiinţă. Nu de alta dar când se bate nu mai ştie să se oprească. Poate e nebun, dar "pata" e neagră şi nu mai vezi nimic. Dai cu ce apuci, loveşti cu ce vrei, îl vezi pe jos îl calci pe figură, îl loveşti cu podul palmei sub nas. Se gândi la mă-sa. Ce ai face dacă un bulangiu ar fi dat în mama ta? Sau dacă îţi vezi unul din părinţi în genunchi pe stradă? Dă-o naibii frică! Din frică loveşti cel mai tare! Cel mai bine e clar, să eviţi. Poate plânge mă-sa sau plăngi tu. Oricât de tare sau slab ai fi se întâmplă. De multe ori!. Silviu informaticianul nu înţelegea de ce cea mai mare plăcere a oamenilor e să se omoare între ei şi, de parcă n-ar fi fost destul de enervat se gândise la o invenţie majoră care n-a fost folosită la producerea unei arme. Râzând prostesc spuse: "cîrligul de rufe". În mintea lui tehnologia avansa din ce în ce mai repede şi, odată cu ea şi puterea de distrugere. Şi cum oamenii sunt inconştienţi, riscul ca un bulangiu să plaseze strategic cine ştie ce armă de distrugere în mijlocu pământului este destul de mare. Nu mai există oameni, deci nici bulangii! Nu era rea ideea dar de ce să sufere şi cei cu inima curată? Îşi închipuia că numai masculii pot fi răi dar se înşela. Probabil n-a ascultat niciodată o bârfă de calitate între fete.

N-a durat mult visul lui că trecu strada pe sub o maşină, în faţa liceului. Targă, ambulanţă, morgă... A plâns Iuleana după el câteva zile, dar i-a trecut, găsindu-şi un nebun cu care şi-a petrecut viaţa până când s-a aruncat de la balcon crezându-se porumbel.

N-a fost cine ştie ce viaţa lui Silviu, a dus până când... n-a mai putut, şi de-o fi văzut spiriduşi roşii ce se plimbau cu câini verzi, e clar, s-a dus. Acum, un lucru e sigur. Când eşti pe strada, şansa ca să treci pe lângă un bulangiu a crecut cu 0.001%.